Compania de administrare a averilor Julius Baer urmează să anunțe o revizuire în scădere a activelor, legată de expunerea sa la grupul imobiliar Signa, care ar putea fi în jur de 400 de milioane de franci elvețieni (463 de milioane de dolari), a scris ziarul elvețian SonntagsZeitung, citat de Reuters.
Banca elvețiană Julius Baer a acceptat să plătească aproape 80 de milioane de dolari Statelor Unite pentru a se înceta astfel urmărirea în justiție în legătură cu scandalul de corupție din cadrul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), relatează AFP.
Fondul de investiții Bank Julius Baer & Co a vândut participația de 25,1% pe care o deținea la Braiconf Brăila (BRCR), cel mai mare producător de cămăși din România, a anunțat fondul la Bursa de Valori București.
Autoritatea de Concurență din Elveția (COMCO) a anunțat deschiderea oficială a unei investigații în cazul a șapte bănci importante, bănuite ca ar fi manipulat prețurile metalelor prețioase, transmit AFP și MarketWatch.